0740 202 615
office@luxury-adviser.ro
shopping-bag Cosul de cumparaturi (0)
Item-uri: 0
Subtotal : 0,00 lei
Vedeti Cosul Verifica
KEYNOTE

Must-see in Maroc: 5 atractii turistice de bifat in Marrakesh

Escapada ta intr-un loc exotic precum Marocul trebuie sa iti incante toate simturile, lucru ce presupune sa explorezi cultura, istoria, gastronomia si vibratia locala. Astfel, ratacind printre piatetele, bazarurile si stradutele labirint, fa-ti timp sa vizitezi, sa degusti, sa experimentezi, lasandu-te invaluit de atmosfera si miresmele exotice.

Iata 5 atractii pe care trebuie sa le ai in vedere atunci cand ajungi in Marrakesh:

Jemaa el-Fnaa

Inscrisa in patrimoniul mondial UNESCO, piata Jemaa el-Fnaa este situata in centrul vechi si reprezinta punctul de intalnire al comerciantilor, localnicilor si turistilor. Forfota, culoarea, muzica si zumzetul pornesc de la prima geana de lumina si continua cu mult dupa lasarea serii. Astfel, pregateste-ti aparatul foto si asteapta-te sa intalnesti acrobati, imblanzatori de serpi, actori, astrologi, dansatoare din buric si vanzatori ambulanti, toti improspatand si redand spiritul local.

Jardin Majorelle

Jardin Majorelle este locul unde poti contempla, in tihna, intr-un decor compus din vegetatie luxurianta, pasari exotice si nuante revelatoare de albastru, departe de aglomeratia pietelor si a strazilor Marrakeshului. Artistul francez Jacques Majorelle a amenajat locuinta, fiind ulterior detinuta de catre ilustrul Yves Saint Laurent, iar, in prezent, reprezinta Muzeul de Arta Islamica al orasului.

Hammam

Apreciate de toti impatimiti de relaxare si servicii SPA, in cadrul bailor de aburi beneficiezi, pe langa experienta propriu-zisa, si de masaje de relaxare cu felurite uleiuri sau gomaje traditionale. Majoritatea hotelurilor sunt dotate cu astfel de bai cu aburi, insa, ai posibilitatea sa mergi la hammam-urile publice, unde trebuie sa vii echipat cu papuci si prosoape, nu inainte de a verifica programul zilei respective, caci femeilor si barbatilor li se aloca zile diferite.

Palatul Bahia

Palatul se incadreaza arhitecturii islamice si marocane, specifice sec. al XIX-lea, detinand 160 de camere si o gradina intinsa pe 8 ha. Numele edificiului inseamna „cel frumos”, caracteristica sustinuta de mozaicurile care il imbraca, variind in nuante de verde, alb si albastru. Gradina care inconjoara palatul este impodobita de vegetatie bogata, reprezentand o oaza de liniste si relaxare, atunci cand vrei sa te ascunzi de soarele amiezei sau de aglomeratia zonelor comerciale.

Surprize culinare

Pentru a deveni parte integranta din locul de vacanta, trebuie neaparat sa patrunzi si sa descoperi tainele gastronomiei marocane! Deschide-ti apetitul cu un ceai de menta, apreciat pana peste masura de localnici, apoi, rasfata-te cu couscous-ul cu sos de legume, tajine, Zaalouk, Maakouda sau, pentru o masa light, cu o aromata supa de linte.

Sursa: TUI TravelCenter

Lasa un raspuns

three × 3 =